Câştigătorul acestui număr se numeşte Simona Nagy,are 19 ani şi a trimis următoarele propuneri:
1. Nu voi leza pe nimeni, fizic sau moral, deoarece nici o pedeapsă, în oraşul nostru, nu poate fi stabilită sau aplicată decât de instanţe judecătoreşti.
2. Îmi interzic mie şi oricărui reghinean defăimarea aproapelui, îndemnul la război sau agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, violenţă publică, precum şi orice manifestare obsecenă, contrară bunelor moravuri.
ANUNT
Ziarul Săptămâna Reghineană se distribuie doar pe bază de abonament şi la centrele de presă Valdor din Reghin şi la Agenţia LOTO din cartierul Unirii.
Cititorii interesaţi pot depune anunţurile de mică publicitate şi scrisorile către redacţia noastră în cutiile „Săptămânii Reghinene” aflate la centrele de presă VALDOR şi la centrul de presă de la agenţia LOTO din cartierul „Unirii”.
Cititorii interesaţi pot depune anunţurile de mică publicitate şi scrisorile către redacţia noastră în cutiile „Săptămânii Reghinene” aflate la centrele de presă VALDOR şi la centrul de presă de la agenţia LOTO din cartierul „Unirii”.
6 noiembrie 2009
luni, 10 august 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Arhivă blog
-
▼
2009
(128)
-
▼
august
(90)
- Un nou virus gripal ameninţă lumea
- Vineri 28 august, la Rompetrol se ieftineşte benzina
- Salariul minim pe economie va creşte la 650 lei
- Bancuri
- DIN LEGILE LUI MURPHY
- Stiati ca:
- Avântul Reghin II
- Red Dragon Fight Club la trei ani de existenţă
- Adriana Boga, Maestru Emerit al Sportului
- Turneu de polo, în Tg-Mureş
- Doi fraţi sunt cercetaţi pentru comiterea infracţi...
- Sărut mâna, şcoală dragă...
- Străini de România, voluntari în România
- Acelaşi pepene, noi descoperiri
- Primul centru de telemedicină
- Încă un motiv pentru a te lăsa de fumat:Ţigările u...
- CAMPANIE DE PROMOVARE A NUMĂRULUI UNIC
- Craterul dintre blocuri
- Invazie de pisici în Rodnei
- Suspect reţinut în Reghin
- Grupul Şcolar Agricol şi-a ocupat toate locurile
- Bursa locurilor de muncă
- Poliţiştii reghineni în acţiune
- Minor decedat la volan
- Reghinul, oraş de închiriat
- CONCURS NAŢIONAL DE POEZIE
- Se votează din nou stema Municipiului
- Deces survenit în urma transportului neregulamentar
- Începând din 24 august 2009, pedagogii de şcoală n...
- Editorial
- Programul Festivalului Valea Gurghiului - Valea Re...
- Bancuri
- DIN LEGILE LUI MURPHY
- Ştiaţi că?
- 10 REGULI DE AUR PENTRU FRUMUSEŢEA PIELII
- Fiecare naştere care se termină cu bine....este un...
- Competenţa mai importantă decât diploma?
- DESPRE LIBERTATE
- AVERTISMENT - TRAFICUL DE PERSOANE
- Excesul de bere poate duce la cancer pancreatic
- Nu deveni victima hoţilor !!!
- LEGENDA BĂNUŢULUI
- Locul de muncă al românului,prioritatea numarul 1
- De la 1 octombrie vor fi majorate pensiile cu 2%
- Impozitul forfetar, scos în anumite domenii de la ...
- “Şcoala te face mare”
- Bani pentru anul şcolar 2009-2010 pentru instituţi...
- PREMII DE 200.000 EURO ACORDATE DE FUNDAŢIA DINU ...
- CEI MAI FRUMOŞI ŞI “DULCI” COPII
- Economia României după alegeri: încă o datorie de ...
- Bani pentru anul şcolar 2009-2010 pentru instituţi...
- Şcoala te face mare
- Măsura 3.2.2. – Măsura cea mai controversată din i...
- Impozitul forfetar, scos în anumite domenii de la ...
- Subvenţii pentru motorină
- Grup din Ungaria la Casa de Cultură a Tineretului
- Tabăra de iniţiere în pictură la final
- Hoţ de porumb
- Maşină furată din Braşov depistată la Reghin
- Concurs de Poezie şi Proză scurtă „Ars Maris”
- Doi tineri au tâlhărit un taximetrist
- Drumurile noastre toate... pentru căruţaşi?
- Ce-ai vrut sa spui... si n-ai avut curajul
- Ştiaţi că?
- Perle Elevi
- Bancuri
- Zoltan Mădălin campion la Cross
- Ştiaţi că...
- Bancuri
- REGHIN, pod peste Râul Mureş
- Lucrări în regim propriu pentru săptămâna 10- 14 a...
- Vitezomanii reghineni se postează pe Youtube
- CONCURSUL NAŢIONAL DE ARTĂ FOTOGRAFICĂ LA GURGHIU
- HOROSCOP
- REGHINEANCĂ ACCIDENTATĂ ÎN EREMITU
- „ISTORIA ARDEALULUI” DONATĂ BIBLIOTECII DIN REGHIN
- RATA ŞOMAJULUI ÎN REGHIN MAI MARE DECÂT LA NIVEL D...
- SÂMBĂTĂ, MAREA DEBARASARE
- ACŢIUNI ALE POLIŢIEI REGHIN
- ACCIDENT PE FONDUL OBOSELII LA VOLAN
- Ce-şi doreşte reghineanul
- Solarul cauzează cancer
- Anunturi mica publicitate
- CEI MAI FRUMOŞI ŞI “DULCI” COPII
- CEI MAI FRUMOŞI ŞI “DULCI” COPII
- CEI MAI FRUMOŞI ŞI “DULCI” COPII
- Editorial Juridic
- Câştigători
- Câştigători
- Concurs
-
▼
august
(90)
Un comentariu:
Doar cu OAMENII care gandesc asa vom putea schimba intradevar ceva...La cat mai multi!
Trimiteți un comentariu