ANUNT

Ziarul Săptămâna Reghineană se distribuie doar pe bază de abonament şi la centrele de presă Valdor din Reghin şi la Agenţia LOTO din cartierul Unirii.

Cititorii interesaţi pot depune anunţurile de mică publicitate şi scrisorile către redacţia noastră în cutiile „Săptămânii Reghinene” aflate la centrele de presă VALDOR şi la centrul de presă de la agenţia LOTO din cartierul „Unirii”.

6 noiembrie 2009


luni, 31 august 2009

Suspect reţinut în Reghin

În ziua de 21 august 2009, orele 17.40, Poliţia Reghin a fost sesizată prin Dispeceratul de Urgenţe 112, despre faptul că la un bar de pe strada Pandurilor a avut loc un incident. La faţa locului s-au deplasat lucrătorii Poliţiei municipiului Reghin, care au efectuat primele investigaţii, rezultând faptul că în urma unei altercaţii verbale cu administratorul barului, un individ aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a aruncat cu bucăţi de pavaj în geamurile barului, spărgându-le, după care în interior a rupt un scaun. La plecare, individul agresiv, a lovit cu pumnii şi picioarele şi un consumator care se afla pe terasa barului. Poliţiştii au identificat agresorul - S.N. de 33 ani din municipiul Reghin, în data de 24 august 2009 s-a procedat la începerea urmăririi penale pentru următoarele infracţiuni: lovire şi alte violenţe, ameninţare, distrugere, ultraj contra bunurilor moravuri, portul fără drept a unei arme albe în loc public (secure). Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi depus în arestul I.P.J. Mureş, urmând ca în ziua de 25 august 2009, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria municipiului Reghin şi Judecătoriei Reghin, cu propunere de arestare preventivă.

Niciun comentariu:

Arhivă blog