LEGENDA BĂNUŢULUI

-Bănuţii la început au fost nişte flori mărunte albe, cu mijlocul galben, ce răsăreau primăvara devreme pe lângă casele vecinilor.
-Nu ca ghioceii care răsar primăvara devreme, dar în pădure.
- Iar fetele îşi făceau salbe şi coroniţe din bănuţi, primăvara când ieşeau la joc. Băieţii le furau bănuţii , apoi se lăudau : cine are mai mulţi bănuţi.
-Şi care câte fete a păcălit de i-a luat bănuţii….
-Apoi fetele mai bogate îşi făceau salbe din bănuţii de aur şi argint ca băieţii să aibă cu ce se lăuda.
-Cu bănuţiii lor.
- De, erau fete preţioase!
- Dacă mai pierdeau din ei?
-Părinţii alţi bănuţi le făceau.
- Şi tot aşa, până se termina zestrea şi fetele rămâneau fete bătrâne.
-Deşi, cel mai adesea, ele se măritau înainte de a se termina bănuţiii, legând fericirea sau necazul, după caz, la gâtul bărbatului cu care se cununau.
-Dar nici fetele sărace nu se lăsau mai prejos, nu-i aşa?
- Făceau şi ele rost de bănuţi cum puteau. Unele munceau de se urâţeau….
- Dar nu se lăsau până să-şi facă salbă ca fetele de măritat, de.
-Altele puneau băieţii iubăreţi să fure bănuţii de aur de la fetele bogate şi să l-i aducă lor.
- Aşa îţi făceau şi ele salba lor.
- Îşi făceau şi acelea salba lor fiind preţuite pentru priceperea în afaceri.
-Bag sama, pe vremurile acelea cinstea era un termen mai mult decât flexibil.
-Asa, deci….
- Apoi bănuţii au început să circule ca măsură a valorii tuturor lucrurilor.
- Mai puţin ca măsură a cinstei, desigur.