ANUNT

Ziarul Săptămâna Reghineană se distribuie doar pe bază de abonament şi la centrele de presă Valdor din Reghin şi la Agenţia LOTO din cartierul Unirii.

Cititorii interesaţi pot depune anunţurile de mică publicitate şi scrisorile către redacţia noastră în cutiile „Săptămânii Reghinene” aflate la centrele de presă VALDOR şi la centrul de presă de la agenţia LOTO din cartierul „Unirii”.

6 noiembrie 2009


luni, 21 decembrie 2009

Tâlhărie şi furt de telefoane

În dupamiaza zilei de 9 decembrie în locuinţa unui reghinean a pătruns un bărbat necunoscut şi sub ameninţarea cu acte de violenţă şi a distrugerii prin incendiere a imobilului a pretins şi primit suma de 100 lei. Victima a sunat la serviciul de urgenţă 112 iar poliţiştii au ajuns într-un timp foarte scurt la locul faptei, suspectul fiind prins în momentul în care părăsea imobilul. La vederea câinelui de însoţire a scos un cuţit cu care a încercat să se împotrivească imobilizării şi conducerii la sediul Poliţiei. Suspectul în vârstă de 35 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin cu propunerea de arestare preventivă. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate iar împotriva suspectului, Judecătoria Reghin, a emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „violare de domiciliu şi furt calificat”. Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Tg.Mureş.
În aceeaşi zi, doi elevi de 15 ani cu domiciliile în comunele Batoş şi Bahnea au sesizat poliţia asupra faptului că aflându-se pe strada Gheorghe-Doja din municipiul Reghin au fost acostaţi de către o persoană necunoscută, care a coborât dintr-un autoturism şi care le-a sustras telefoanele mobile, în valoare de 400 lei. Poliţiştii au reuşit la scurt timp să identifice suspectul – R.M. de 19 ani din Reghin, fiind recuperate şi telefoanele mobile. Cercetările continuă cu suspectul în stare de libertate.

Niciun comentariu: