
Peste 400 de dansatori din întreaga ţară, cu vârste cuprinse între şase şi 35 de ani au concurat în paralel, în două săli de dans. Costumele frumoase, perechile minunate şi ambiţioase au reuşit să pună în scenă un adevărat spectacol de culoare. Discursurile oficialilor şi prezentarea juriului au deschis oficial evenimentul iar apoi în paşii cunoscutului „Dans al Pinguinului” au păşit pe ring elevi ai gimnaziului Mirona. „Sunt cu sufletul alături de această ramură a sportului care în judeţul Mureş a luat avânt în Reghin datorită acestor oameni care ne sunt acum gazde. Atât cât se poate vom sprijini această ramură a sportului. A devenit o tradiţie sau aş putea să spun o modă la Reghin acest eveniment. Toţi cei care practică acest sport depun anumite sacrificii. Meritul este al dumneavoastră al tuturor, al părinţilor şi al celor care stau aproape de acest dans al frumuseţii şi graţiei.” a precizat Mărioara Bârsan, director coordonator adjunct a Direcţiei pentru Sport Mureş. Perechile de sportivi de la „Dansul Viorilor” din Reghin au adus rezultate frumoase la această ediţie, reuşind şi de această dată să-şi dovedească valoarea. La clasa Hobby 6-9 “Dansul Viorilor” a urcat pe podium pentru toate cele trei locuri prin sportivii Gheorghe Ionuţ şi Vlasa Diana - locul I, Ungur Bogdan şi Gania Manuela - locul II, Pilcă Tudor şi Suciu Teodora - locul III. Perechile Frandăş Ionuţ-Balauca Flavia şi Natea Rareş-Bogdan Andreea s-au clasat pe locurile 14 respectiv 16. La clasa E10-11 locul I a fost obţinut de către Gliga Mihai şi Frandeş Paula tot de la “Dansul Viorilor” din Reghin. La Open 12-13 Standard perechea formată din Tomşa Cătălin şi Botoş Georgiana de la “Dansul Viorilor” s-au aflat în fruntea concurenţilor, clasându-se pe primul loc, în timp ce la Open 12-13 Latino „Dansul Viorilor” a urcat de două ori pe podium prin perechile Şerban Emanuel şi Măcelaru Mihaela care au obţinut locul I, Tomşa Cătălin şi Botoş Georgiana care au obţinut locul II.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu