ANUNT

Ziarul Săptămâna Reghineană se distribuie doar pe bază de abonament şi la centrele de presă Valdor din Reghin şi la Agenţia LOTO din cartierul Unirii.

Cititorii interesaţi pot depune anunţurile de mică publicitate şi scrisorile către redacţia noastră în cutiile „Săptămânii Reghinene” aflate la centrele de presă VALDOR şi la centrul de presă de la agenţia LOTO din cartierul „Unirii”.

6 noiembrie 2009


vineri, 4 decembrie 2009

PROIECTIL ÎN CIMITIR

Nu de puţine ori, fie în urma efectuării unor săpături fie pur şi simplu accidental, cetăţenii au dat peste diferite obiecte cu conţinut exploziv, aşa cum s-a întâmplat şi în cursul zilei de 12.10.2009, orele 17.10, când ofiţerul de serviciu de la Poliţia oraşului Luduş a fost sesizat de către un localnic, despre faptul că în timp ce săpa o groapă în cimitir a dat peste un proiectil. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei oraşului Luduş, procedându-se la izolarea zonei unde era poziţionat respectivul proiectil, ulterior acesta fiind ridicat de către lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş.
Recomandări pentru cetăţenii care descoperă materii explozive:
să nu efectueze nici o operaţiune asupra materiilor explozive găsite (ex. mişcarea acestora, lovirea, demontarea, încălzirea, etc.);
să anunţe de îndată Poliţia la numărul unic de urgenţă 112 cu menţionarea exactă a locului unde materiile explozive au fost descoperite;
să marcheze zona, pe cât posibil la o distanţă de siguranţă faţă de locul unde se află materiile explozive;
să nu părăsească zona respectivă şi să nu permită apropierea niciunei persoane neautorizate până la sosirea organelor abilitate să intervină;
să păstreze permanent o distanţă de siguranţă faţă de locul în care au fost descoperite materiile explozive;
să furnizeze Poliţiei sau altor organe autorizate să intervină asupra materiilor explozive, sosite la faţa locului, toate datele şi informaţiile reţinute cu privire la locul, felul în care au fost descoperite, precum şi asupra persoanelor care se aflau în apropierea acestora;

Niciun comentariu: