ANUNT

Ziarul Săptămâna Reghineană se distribuie doar pe bază de abonament şi la centrele de presă Valdor din Reghin şi la Agenţia LOTO din cartierul Unirii.

Cititorii interesaţi pot depune anunţurile de mică publicitate şi scrisorile către redacţia noastră în cutiile „Săptămânii Reghinene” aflate la centrele de presă VALDOR şi la centrul de presă de la agenţia LOTO din cartierul „Unirii”.

6 noiembrie 2009


vineri, 4 decembrie 2009

Pregătiri pentru sezonul rece

prefectul judeţului Mureş, Marius Paşcan, a avut săptămâna aceasta o serie de întâlniri cu directori ai instituţiilor deconcentrate şi nu numai din judeţul Mureş. Acţiunile prefectului mureşean sunt urmare a videoconferinţei susţinută sâmbătă, 17.10.2009, de către prim-ministrul Emil Boc şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, ministrul Economiei, Adrian Videanu şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, cu prefecţii din întreaga ţară.
Marius Paşcan a atras atenţia şefilor de la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor să identifice persoanele a căror buletine sau cărţi de identitate sunt expirate şi să armonizeze astfel programul de lucru cu publicul, încăt niciun cetăţean al judeţului Mureş să nu se poată plânge, în ziua alegerilor, că n-a avut posibilitatea să-şi dobîndească actele necesare votării. Directorii Direcţiei
l-au informat pe prefect că, la nivelul judeţului Mureş, există 20.621 de persoane fără acte de identitate sau cu actele de identitate expirate, din care 5.540 sunt adolescenţi peste 14 ani, care nu au drept de vot. Astfel, numărul celor care ar putea vota, dar nu au documente în regulă, se ridică, în judeţul Mureş, la 15.081. Specialiştii spun că mulţi dintre aceştia fie au plecat definitiv în străinătate şi nu şi-au clarificat situaţia în raport cu statul român, fie au decedat, iar familiile n-au întocmit actele de deces, fie sunt plecaţi temporar la lucru în străinătate şi nu s-au mai interesat de acte, fie sunt persoane extrem de sărace care nu au posibilitatea să se deplaseze şi să-şi reînnoiască documentele. Prefectul judeţului Mureş s-a întâlnit şi cu directorii de la DADR şi APIA şi s-a informat asupra stadiului acordării subvenţiilor pentru agricultură, în judeţul Mureş. Conform ultimelor statistici, au fost autorizaţi la plată prin APIA, pentru Campania 2008, un procent de 99.68%, din totalul de 31.722 de fermieri, cu o suprafaţă de 232.250, ceea ce reprezintă suma de 87.338.830 Ron. De asemenea, a început plata în avans pe suprafaţă pentru Campania 2009. Potrivit HG 1210/07.10.2009, avansul este de 209,98 lei/ha, reprezentând 70% din suma aprobată a se acorda beneficiarilor schemei de plată unică pe suprafaţă. În cadrul campaniei 2009, în prima tranşă de plată au intrat 8.434 de fermieri, din cei 31.936 din judeţul Mureş. Vasile Cornea, director APIA Mureş a anunţat şi alocarea, în cel mai scurt timp, a primei pe exploataţie, speciile bovine, ovine şi caprine. Pentru 2009, prima alocată pe cap de bovină este de 570 de lei, într-o singură tranşă, mai mare cu 75 de lei faţă de anul trecut. Acesti bani vor reveni, după emiterea hotărârii de guvern în acest sens, celor 6.801 de cereri declarate eligibile, respectiv pentru un efectiv de 57.265 de capete. De asemenea DADR, acordă subvenţia la motorină de 1leu/l. Până în acest moment, DADR a aprobat şi eliberat 2.911 adeverinţe pentru 20.205 ha. Data limită de depunere a dosarelor este 31 octombrie. Prefectul judeţului Mureş s-a întâlnit şi cu conducerea CJAS Mureş şi a cerut situaţia la zi a plăţilor din sistemul sanitar mureşean. Conform reprezentanţilor casei, spitalele din judeţ sunt la zi cu plata salariilor, a cheltuielilor curente şi a hranei dar au probleme legate de arierate care provin încă din anul 2005. Numai pentru Spitalul Clinic de Urgenţă Mureş, este vorba despre 47 de milioane de lei, această unitate spitalicească având cele mai mari datorii către furnizori din întreaga ţară. Comitetul de Iarnă s-a întrunit pentru prima dată în acest sezon. Prefectul judeţului Mureş s-a interesat de stadiul desfăşurării licitaţiilor pentru deszăpezire în acestă iarnă. Marius Paşcan a cerut drumarilor să aibă în permanenţă utilajele pregătite şi stocuri suficiente de material antiderapant, astfel încât circulaţia să se poată desfăşura în bune condiţii chiar şi în cazul unor căderi abundente de zăpadă. Prefectul a cerut desemenea Direcţiei Silvice să se ocupe de tăierile şi toaletările de arbori, care în caz de vânt puternic sau de ninsoare abundentă, să nu se prăbuşeacă pe drumuri şi să nu rupă fire de inaltă sau medie tensiune. Poliţiştii au fost, de asemenea, rugaţi să întreprindă acţiuni de control, cu precădere la maşinile de mare tonaj, care obligatoriu trebuie să fie echipate corespunzător. De asemenea, prefectul, Marius Paşcan, s-a aratat deosebit de nemulţumit de întărzierea cu care Consiliul Judetean Mureş organizează, în acest an, licitaţia pentru deszăpezire pe drumurile judeţene. Marius Paşcan spune că în condiţiile în care sumele sunt prevăzute în buget încă de la începutul anului, data de 27 octombrie, stabilită pentru licitaţie, ar putea să prindă judeţul Mureş nepregătit, în cazul unei ninsori. În acest sens, prefectul Marius Paşcan, a cerut Consiliului Judeţean Mureş o informare în scris legată de acestă situaţie.

Niciun comentariu: