Interviu cu Sorin Pui
Reporter: În data de 19 noiembrie a avut loc lansarea primului dumneavoastră volum, “S-au deschis cerurile” într-un foarte elegant local din Reghin. Care au fost invitaţii care au participat la acel eveniment special?
Sorin Pui: La Business Cafe din Reghin mai precis au fost prezenţi prietenii mei, nu toţi e adevărat, dar o mare parte.
Rep.: Cum a decurs lansarea?
S.P.: Nu am reuşit să-mi dau seama limpede, s-a întâmplat totul atât de repede. Sper, bine. Prietenii mi-au spus că foarte bine.
Rep.: A fost pe măsura aşteptărilor?
S.P.: În orice caz a fost pe măsura emoţiilor.
Rep.: Cum a decurs lansarea în Târgu Mureş?
S.P.: La fel de bine. Într-un cadru mai intim dar a fost la fel de cald ca la Reghin.
Rep.: Ce critici literari au fost prezenţi?
S.P.: În afară de dl. Dr. Valentin Marica nu s-a legitimat nici unul altul.
Rep.: Cînd aţi început lucrul la acest volum şi ce v-a determinat să-l scrieţi, de unde aţi avut inspiraţia?
S.P.: Din ceea ce se întâmplă imprejurul meu.
Rep.: Unde se situează cartea pe axa real-ficţiune?
S.P.: La 7 km de real şi la 7000 m de ficţiune.
Rep.: Majoritatea reghinenilor vă cunosc ca pe un om politic sau de afaceri şi sunt surprinşi să afle că aţi scris şi o carte. Aţi avut dintotdeauna asemenea valenţe?
S.P.: Ce înseamnă dintotdeauna? În clasa a şaptea am scris prima poveste. Era ceva science-fiction romantic pentru un concurs de pionieri. Nu îmi mai amintesc despre ea.
Rep.: Care e subiectul lucrării, ce aţi încercat să evidenţiaţi?
S.P.: Am scris despre asta pe coperta patru a cărţii mele. E vorba despre un individ care trăieşte o mare dilemă. Din ecourile pe care le-am avut după lansare, acest individ poate fi şi o femeie. Au fost cititoare care mi-au spus că se identifică mai degrabă cu eroul cărţii.
Rep.: Care e mesajul pe care doriţi să-l transmiteţi cititorului?
S.P.: În plan personal este important să ne ocupăm de lucrurile care ne aduc bucurie în viaţă. În general ele sunt şi cele mai simple şi mai aproape de noi toţi în mod egal. Acestea sunt: prietenie, înţelegere, tandreţe, iubire. Îţi trebuie doar un pic de bunăvoinţă să le poţi avea. Ne pierdem de regulă în prea multe nimicuri şi lucruri efemere.
Rep.: Care au fost reacţiile asupra lucrării?
S.P.: Reacţiile de până acum ale cititorilor au fost prietenoase şi calde. Am primit deja de la lansarea cărţii numeroase telefoane şi mesaje de apreciere pentru care le mulţumesc tuturor. Altele nu am. Iar ale domnului Valentin Marica le ştiţi.
Rep.: Cine v-a ajutat la publicarea cărţii?
S.P.: Evident Editura Trei căreia trebuie să-i mulţumesc. Şi tuturor oamenilor care lucrează acolo. În special domnului Silviu Dragomir, editorul cărţii mele.
Rep.: Care sunt autorii şi cărţile dvs. preferate?
S.P.: Cel mai iubit dintre pământeni – Marin Preda si Conversaţie la catedrală – Mario Vargas Llosa. Pe primele locuri.
Rep.: Aţi dorit să vă apropiaţi stilistic de unii autori prin lucrarea de faţă?
S.P.: Nu am avut această intenţie dar probabil că involuntar am făcut-o. Este destul de greu astăzi să te plasezi într-un spaţiu absolut nou, lipsit de orice influenţă culturală.
Rep.: Aţi fost viceprimar al Reghinului, în momentul de faţă sunteţi consilier local, mai aveţi şi o firmă de producţie publicitară. Cartea recent lansată vine ca rezultat al personalităţii dvs. complexe sau ca o completare a acesteia?
S.P.: Este o completare în planul fiinţei mele dar fără relevanţă pentru preocupările mele ne-culturale. Vreau să spun, mai precis că biografia mea culturală începe , probabil, în 19 noiembrie 2009 odată cu lansarea acestei cărţi. Preocupările mele politice sau profesionale nu au nici o importanţă în geneza acestei cărţi. Ele sunt importante pentru individul Sorin Pui nu şi pentru autorul Sorin Pui. Deşi în ordine istorică am vrut să fiu mai întâi autor de carte şi nu altceva.
Rep.: Aveţi de gând să mai scrieţi?
S.P.: Da. Mai am câteva proiecte în lucru.
Rep.: Unde pot găsi reghinenii cartea?
S.P.: În librăriile reghinene şi în alte câteva spaţii pe unde se găsesc cărţi în oraşul nostru. De asemenea pe site-ul editurii Trei, www.edituratrei.ro.
Rep.: Mulţumesc pentru interviu!
ANUNT
Ziarul Săptămâna Reghineană se distribuie doar pe bază de abonament şi la centrele de presă Valdor din Reghin şi la Agenţia LOTO din cartierul Unirii.
Cititorii interesaţi pot depune anunţurile de mică publicitate şi scrisorile către redacţia noastră în cutiile „Săptămânii Reghinene” aflate la centrele de presă VALDOR şi la centrul de presă de la agenţia LOTO din cartierul „Unirii”.
Cititorii interesaţi pot depune anunţurile de mică publicitate şi scrisorile către redacţia noastră în cutiile „Săptămânii Reghinene” aflate la centrele de presă VALDOR şi la centrul de presă de la agenţia LOTO din cartierul „Unirii”.
6 noiembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Arhivă blog
-
▼
2009
(128)
-
▼
decembrie
(36)
- VALEA GURGHIULUI – VALEA REGILOR
- Spaghete cu sos Stil Pesto
- 4 Tâlhari suspecţi
- Spune NU violenţei în familie
- Tâlhărie şi furt de telefoane
- Concurs Animăluţe
- 2012 - SFÂRŞITUL LUMII?
- În 19 noiembrie “S-au deschis cerurile”
- Cupa Sebastiano - Culturism şi Fitness la Reghin
- FENG SHUI - Arta antică ...
- Bancuri
- „Algocalminul” face miracole la Institutul de Limb...
- Bancuri
- Stiati ca...
- SĂRACI ÎN EUROPA
- Decedat In Drum
- Acţiunea „Tunetul”
- Pregătiri pentru sezonul rece
- PROIECTIL ÎN CIMITIR
- Poveşti ale comunismului la Muzeu
- MIERE ŞI SCORŢIŞOARĂ
- MESERII DE SUCCES ÎN PERIOADĂ DE CRIZĂ
- MELOTERAPIA ŞI DANSUL
- CROMOTERAPIA
- AROMOTERAPIA
- ROMANIAN PIANO TRIO DIN NOU, LA REGHIN
- CULTURA ÎN ORAŞUL VIORILOR
- Bancuri
- Stiati ca...
- Mircea Geoană nu consideră concedierile o soluţie ...
- „Dansul Viorilor” pe podium
- Control al Poliţiei în zona Pomilor
- Comercializarea de produse contrafacute
- Lemnul prinde viata în familia Suciu
- Ziua Internationala a vârstnicului
- Parada Baloanelor cu aer cald, la Eremitu
-
▼
decembrie
(36)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu