ANUNT

Ziarul Săptămâna Reghineană se distribuie doar pe bază de abonament şi la centrele de presă Valdor din Reghin şi la Agenţia LOTO din cartierul Unirii.

Cititorii interesaţi pot depune anunţurile de mică publicitate şi scrisorile către redacţia noastră în cutiile „Săptămânii Reghinene” aflate la centrele de presă VALDOR şi la centrul de presă de la agenţia LOTO din cartierul „Unirii”.

6 noiembrie 2009


vineri, 4 decembrie 2009

AROMOTERAPIA

Ştim astăzi că mirosurile ne influenţează în mod cert stările de spirit şi prin urmare, o terapie cu ajutorul uleiurilor aromatice ajută la îmbunătăţirea trăirilor emoţionale. Aromoterapia este ramura terapeuticii de inspiraţe naturistă, mai precis fitoterapeutică, ce urmăreşte ameliorarea sau vindecarea diverselor boli, pe calea aromelor şi a parfumurilor, respectiv pe calea unor produşi volatili şi odoranţi, extraşi din plante aromatice, produşi care se prezintă sub forma unor esenţe naturale sau a unor uleiuri volatile. Cele două componente importante ale aromoterapiei sunt: uleiurile volatile şi condimentele. Fără a oferi mai multe detalii asupra cercetărilor efectuate, voi trece direct la ramura practică a aromoterapiei, la exemplificările plantelor care se pot folosi, parfumurile şi efectele lor benefice. Important de ştiut este că esenţele aromatice nu produc obisnuinţă şi nu exercită efecte secundare nocive, proprii multor medicamente.
- esenţele de cimbru, lavandă, pin şi eucalipt, exercită acţiuni antiseptice mai ales în domeniul aparatului respirator, digestiv şi urinar
- esenţele de rozmarin, favorizează producerea şi evacuarea bilei
- ceapa, usturoiul, lămâia şi ienupărul împiedică formarea de pietre la nivelul aparatului biliar şi renal
- esenţele de lavandă, măghiran, verbină, chiparos şi anason, exercită efecte antispasmodice.
- esenţa de lămaie în anumite concentraţii neutralizează bacilul tific, difteric şi stafilococul. Uleiul de lămâie ajută la concentrare şi sporeşte semnificativ percepţia oamenilor asupra propriei lor sănătăţi;
- esenţa de salvie este detaşantă, euforică si afrodisiacă
- esenţa de lavandă eliberează căile respiratorii şi îmbie somnul, induce o stare de bine, însă scade nivelul inteligenţei;
- esenţe combinate de lavandă şi eucalipt accelerează respiraţia si cresc vigilenţa;
- menta calmează digestia şi echilibrează starea emotională;
- uleiul de trandafiri are efect antidepresiv şi calmant iar mirosul de alcool fenetil (o componentă a uleiului de trandafiri) reduce tensiunea arterială.
- uleiurile de mandarină, busuioc, portocale, chiparos, eucalipt, ace de brad sau de pin, ghimbir, fructe de ienupăr, rozmarin şi cimbru energizează şi învigorează.
- uleiurile de bergamotă, de lemn de cedru, muşetel, iasomie, neroli, paciuli, trandafir, lemn de trandafir, lemn de santal şi ylang-ylang sunt calmante şi relaxante şi ne ajută să ne odihnim mai bine după o muncă intensă.
- uleiurile de vanilie şi ginseng chinezesc cresc sexualitatea femeilor.

Niciun comentariu: